Concedieri masive anul acesta la Hidroservurile deținute de Hidroelectrica

Concedieri masive anul acesta la Hidroservurile deținute de Hidroelectrica
Publicat: 07/03/2013, 18:04
Actualizat: 21/03/2019, 06:06

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, aflată în insolvență, va începe vineri un program de concediere a 600 de angajați din Hidroservuri, reprezentând aproape un sfert din numărul total de angajați ale acestor filiale de servicii și mentenanță ale producătorului de electricitate, informează Mediafax.

„Vor începe mâine (vineri – n.r.) disponibilizări la Hidroservurile Slatina, Vâlcea și Porțile de Fier, care sunt acum cele mai vocale. Să nu strige prea tare vreunul să facă pneumonie și să nu intre în faliment direct”, a afirmat reprezentantul Euro Insol, Remus Borza, într-o conferință de presă.

Cele opt Hidroservuri controlate de Hidroelectrica au în total 2.500 de angajați.

Potrivit lui Borza, de vineri până în luna iunie vor fi concediate 300 de persoane, iar până la sfârșitul anului își vor mai pierde locurile de muncă din Hidroservuri alți 300 de angjați.

Pentru a fi rentabile, Hidroservurile ar trebui să rămână cu aproximativ 1.200 de salariați, a precizat reprezentantul Euro Insol.

În timpul conferinței de presă, la intrarea în sediul Hidroelectrica, un număr de 150 de sindicaliști din Hidroelectrica protestau împotriva acestei decizii, susținând că vor să muncească și că nu și-au încasat salariile.

Borza a adăugat că responsabilitatea plății salariilor nu aparține Hidroelectrica, ci Hidroservurilor.

„Nu Hidroelectrica trebuie să le plătească salariile, ci Hidroservurile. Este o chestiune de management defectuos la Hidroservuri. Hidroelectrica este în insolvență și din cauza lor. Dacă angajații Hidroservurilor vor să muncescă într-adevăr, îi asigur că au unde. Dar să nu confundăm munca cu pomana”, a adăugat Borza.

Borza a adăugat că timp de zece ani Hidroservurile au obținut de la Hidroelectrica „doar contracte prin încredințare directă și s-au complăcut în prețuri mari” pentu lucrări.

„Există o anumită conivență între directorii Hidroservurilor și directori de sucursale ale Hidroelectrica”, a mai spus Borza.

Hidroservurile sunt deținute integral de producătorul de electricitate Hidroelectrica.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă să sari cu parașuta în România. Prețurile pornesc de la 1000 de lei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
WhatsApp anunță funcții noi. Ce se va întâmpla cu mesajele necitite
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au despărțit? Cum a apărut artista la premiera filmului
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
×